0

Altă pată pe creier

La naiba! Așa zic de fiecare dată când nu pot să-mi iau gândul de la el. Nu ar trebui – e spre binele meu. Adică, ce om normal construiește și apoi dărâmă? Sunt deja cu ambele picioare într-o alianță. Ar trebui să-mi văd de viața mea, chiar dacă el spune că am greșit alegând ceea ce am.

Aș vrea să nu mai am fantezii cu EL dar știu că sentimentul este reciproc și asta mă face să iau foc.

1

Virtuală

Toate aceste persoane, toate aceste gânduri printre care mă plimb desculţă, rămân într-un colţ. De ceva timp mă obsedează doi oameni. Un bărbat şi o femeie. Nu se cunosc între ei, nici eu nu îi cunosc personal. El are o latură senzuală care mă face să-mi doresc să-l cunosc mai bine. Asta mi s-a mai întâmplat şi nu s-a terminat ca-n filme. De aceea stau în banca mea. Ea parcă ar fi un alter ego. O femeie cu aceleaşi gusturi ca mine, o femeie de care m-aş fi îndrogostit pe loc dacă aş fi fost bărbat. Şi da, mă tem că-mi plac femeile cam la fel de mult cum îmi plac bărbaţii. Dar gândul ăsta îl evit.

0

Generalizări

Majoritatea preferă îngheţata cu vanilie, ciocolata albă, prăjiturile cu frişcă, muntele şi puţin marea. Bărbaţii nu înţeleg de ce trebuie să te coci sub soare la plajă. Anul trecut a fost prima oară când am făcut topless. O dată pentru a mă bronza uniform dar şi pentru a experimenta ceva. În final mi-am zis singură quod erat demonstrandum şi am zâmbit.

2

Refuzul

Un bărbat mândru va ţine minte momentele în care a fost refuzat de o femeie, cu atât mai mult cu cât şi-a călcat pe inimă şi s-a îndrăgostit un pic. Pentru acel pic, după aproape 3 ani în care nu am mai vorbit, văd că a rămas în continuare marcat. Nu înţeleg de ce nu trece mai departe şi preferă să găsească un răspuns pentru o nepotrivire de gusturi. Cel care ura blogurile, a început să scrie în sus şi în jos (scroll) despre cât de imperfectă sunt. Unele momente rămân prinse în mintea oamenilor ca nişte insecte în chihlimbar. Poate că numai atunci când ne lovim de ceva autentic rămânem marcaţi. Nu mai contează că iubirea s-a transformat în ură.

3

Cum se cheamă?

Într-una din rarele dăţi în care intru pe messenger, se întâmplă ceva. Peste 20 de cereri de adăugare în listă şi persoane interesate să discutăm. De unde au id-ul meu că nu l-am lăsat pe niciun site de matrimoniale. Ok, hai să vorbesc cu unul care sună mai inteligent decât amorezatul4884743 sau drlove. În afară de faptul că răspundea greoi (probabil că mai vorbea cu 10 persoane) aflu printre picături că există un site pe care poţi vedea id-uri şi avatarele lor. Aşadar, fiecare alege exact ce vede şi-i place. De atunci am scos poza de la profil. Cum se cheamă asta? Experienţă amuzantă cu un puşti de 15 ani.

10

Tabieturi

Seara, sub duş, mă dezbrac de toate gândurile zilei. Aburii calzi îmi acoperă pielea cu parfum proaspăt. Cel de pe gât, încheieturi şi spatele genunchilor se pierde în apă. Mă plimb goală prin cameră până mă zvânt şi apoi încep să-mi desfăt fiecare părticică a corpului. Îmi place să mă dau cu cremă pe pielea proaspăt spălată şi după aceea să mă îmbrac într-o bluziţă transparentă şi atât. Cearşafurile să fie fresh, părul ciufulit. Când mă uit dimineaţa în oglindă, ochii trădează dorinţe noi.

1

Pericolul de a cădea pradă propriilor fantezii

Atunci când privesc un bărbat mă enervează faptul că nu pot să mă abţin din a mi-l imagina în diverse ipostaze. Până aici nu e nimic. Îmi feresc privirea când văd unul mai în vârstă, transpirat şi plin de riduri. Există şi bărbaţi trecuţi de 40 de ani care încă mai arată bine dar ceea ce vezi este imaginea unui fost macho-man. În fiecare zi există cineva în mintea mea, chiar dacă îmi petrec timpul în mod constant cu altcineva. Preţ de câteva secunde pe zi, înşel cu gândul. Cine spune că nu vede pe nimeni altcineva decât pe cel iubit, se înşeală. Trebuie să fii doar orb pentru asta. În rest, admirăm.