Îţi place totul la el/ea: cum vorbeşte, cum mănîncă, cum îşi leagă şireturile, cum se enervează, cum tace, cum zâmbeşte, când se supără, când lipseşte, când este nehotărât, cum se supără, cum râde prosteşte…
De ce vedetele aleg să se piardă în mulţime, îşi pun ochelari de soare să le acopere feţele, să nu fie recunoscute? Cine sclipeşte cu adevărat: numele, reputaţia, trecutul sau talentul?
Să fii cel mai bun acolo unde nu este loc pentru doi, să câştigi războaie, să ai ultimul cuvânt, să nu oboseşti, să nu te laşi doborât.
Nimeni nu o să-şi pună o fotografie nereuşită la profil. Oricare! Cel de hi5, de matrimoniale sau de pe blog. Pentru asta nu ar trebui să te miri că-n realitate arată altfel.
Nu m-aş putea mulţumi cu un singur om lângă mine toată viaţa! Mi se pare o nedreptate. Cred că ar fi trebuit să fiu bărbat, aşa aş fi putut schimba femeile fără să fiu judecată prea mult. Dar schimbarea nu este pentru că vreau ci pentru că se întâmplă şi nu am cum să o evit.
Poate că iubirea mea e ca o flacără ce arde prea puternic la început şi apoi se stinge exact din dorinţa de a iubi iar, altceva. De a iubi cât mai mult, cât mai diferit! Sau poate nici măcar nu este iubire ci doar căutare…
Presupune libertate şi-n acelaşi timp lipsa responsabilităţilor. A fi anonim te salvează de toate, nu ai o imagine de apărat, eşti cuvânt şi atât!
Scriu pentru că unele gânduri vor să stea în liniştea literei, în afara mea şi totodată aproape.
