Observ o anumită atitudine la oameni: cu cât se consideră mai buni decât ceilalţi au pretenţii mai mari de la cei din jur. Se poate aplica în toate domeniile.
Nu este uşor să fii bun şi nici să-ţi păstrezi simplitatea sau modestia. De fapt, bun poate fi înlocuit în funcţie de domeniul la care ne referim cu: competent, atrăgător, inteligent, sexy, etc.
A merge mai departe este sensul pentru că e unic. Nu ai încotro, indiferent că ceea ce laşi în spate este în continuare viu şi-ţi umple amintirile.
De multe ori, pentru a face un loc nou în inima ta altei persoane trebuie ca el să fie gol sau aproape pregătit pentru asta. Trebuie să uiţi şi să devii disponibil dar nu este atât de simplu.
Cum poţi să treci mai repede peste un anumit capitol, să-ţi revii, să iubeşti din nou? Ce te faci dacă rămâi blocat cu cineva în minte, cât o să trăieşti aşa? Viaţa trece, tu pe lângă ea iar sensurile din ce în ce mai puţine fără el. Ce trebuie să aibă o nouă iubire pentru a te pune pe jar din nou?
Îţi place totul la el/ea: cum vorbeşte, cum mănîncă, cum îşi leagă şireturile, cum se enervează, cum tace, cum zâmbeşte, când se supără, când lipseşte, când este nehotărât, cum se supără, cum râde prosteşte…
De ce vedetele aleg să se piardă în mulţime, îşi pun ochelari de soare să le acopere feţele, să nu fie recunoscute? Cine sclipeşte cu adevărat: numele, reputaţia, trecutul sau talentul?
